Cluj-Napoca, 13 august 2007 – IMOINVEST SA finalizeaza o investitie imobiliara de 12 milioane Euro in Sibiu

Cluj-Napoca, 13 august 2007 – IMOINVEST SA, societate de dezvoltari imobiliare, membra a Grupului Financiar IMOFINANCE din Cluj-Napoca, finalizeaza luna aceasta o investitie de 12 milioane Euro in capitala culturala europeana, municipiul Sibiu.

Este vorba de Ansamblul Rezidential Dumbrava, situat pe Intrarea Siretului, in Sibiu. Ansamblul inglobeaza 7 imobile cu 160 de apartamente, cu 1 sau 2 camere si suprafete construite intre 58 si 82 mp, intr-un ambient ce include locuri de parcare, loc de joaca pentru copii si spatii verzi.

“In calitate de investitor direct, partener in investitii sau consultant, IMOINVEST SA dezvolta proiecte imobiliare numai in locatii care prezinta toate garantiile necesare unei dezvoltari sustenabile. Acelasi principiu l-am avut in vedere si atunci cand am initiat proiectul Ansamblului Rezidential Dumbrava din Sibiu”, declara d-na Mona Tobias, Director General al IMOINVEST SA.

Proiectul dezvoltat de IMOINVEST SA in Sibiu se remarca prin calitatea deosebita a executiei si a materialelor folosite. La acestea se adauga locatia foarte linistita, generozitatea spatiilor locative, aspectul modern si eficient distribuit al intregului ansamblu.

Un element de noutate pe care Ansamblul Rezidential Dumbrava il aduce pe piata de profil din zona este adresabilitatea deosebita ce i-o confera multiplele solutii de achizitionare pe care grupul financiar IMOFINANCE le pune la dispozitia clientilor interesati. In acest fel doritorii pot beneficia de preturi si modalitati de plata flexibile, cu finantare in leasing sau credit ipotecar, oferte la pachet locuinta+finantare structurate pe posibilitatile concrete ale clientului, care economiseste timp, bani si energie.

Seria de proiecte imobiliare de succes a IMOINVEST SA va continua, societatea avand in pregatire, pentru perioada imediat urmatoare, alte cateva investitii in doua centre urbane importante din tara: Cluj-Napoca si Bucuresti.